LISTA ALERGENI ALIMENTARI – SUBSTANTE CARE CAUZEAZA ALERGII SAU INTOLERANTE ALIMENTARE
Informare cu privire la alergenii potențiali pe care i-ati putea consuma în locația noastră.
Conform REGULAMENTULUI (UE) NR. 1169/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 25 octombrie 2011, privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, CANTINA tratează cu maximă responsabilitate alergenii potențiali pe care clienții nostri i-ar putea consuma.
În consecință, informațiile referitoare la alergenii potențiali sunt întotdeauna furnizate consumatorilor noștri, atunci cand ne este semnalata o posibilă alergie sau preparatul contine un numar mare de alergeni potențiali.
Alergenii sunt proteine care provoacă o reacție exagerată a sistemului imunitar. În general alergenii din produsele alimentare pot fi reprezentați fie de diferite adaosuri precum proteinele din soia, proteinele din lapte sau glutenul, fie de condimente: piper, boia sau semințe de țelină.
Conform Directivei 2000/13/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 20 martie 2000, alergenii din alimente se pot încadra în următoarele grupe:
- Cereale care conţin gluten (adică grâu, secară, orz, ovăz, grâu spelţ, grâu mare sau hibrizi ai acestora) şi produse derivate
- Ouă şi produse derivate
- Peşte şi produse derivate
- Arahide şi produse derivate
- Soia şi produse derivate
- Lapte şi produse derivate (inclusiv lactoză)
- Fructe cu coajă, adică migdale (Amygdalus communis L.), alune de pădure (Corylus avellana), nuci (Juglans regia), anacarde (Anacardium occidentale) nuci Pecan [Carya illinoiesis (Wangenh.) K. Koch], nuci de Brazilia (Bertholletia excelsa), fistic (Pistacia vera), nuci de macadamia şi nuci de Queensland (Macadamia ternifolia) şi produse derivate
- Ţelină şi produse derivate
- Muştar şi produse derivate
- Seminţe de susan şi produse derivate
- Dioxid de sulf şi sulfiţi în concentraţii de peste 10 mg/kg sau 10 mg/litru
- Lupin şi produse derivate